Galerie foto

C.M.I.D. Bârcea Mare

ASOCIAȚIA de Dezvoltare INTERCOMUNITARĂ

"Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor Hunedoara"

Misiune

Misiunea Asociației vizează dezvoltarea comunității județului Hunedoara cu un efect important asupra calității vieții cetățenilor hunedoreni, precum și asupra mediului înconjurător.

Dorim să vă oferim informații actuale privind îmbunătățirea continua si monitorizarea unui sistem integrat de gestionare a deșeurilor în județul Hunedoara, a cărui funcționare să ducă la respectarea angajamentelor și atingerea țintelor propuse, așa cum au fost ele asumate prin documentele de planificare aprobate.

De asemenea, vă punem la dispoziție informații și imagini privind evenimentele organizate la nivel de asociație, articole și comunicate cu privire la situația gestionarii deșeurilor, precum și anunțuri specifice domeniului ”deșeuri” și ”reciclare”.

Considerăm că este importantă informarea și conștientizarea populației referitoare la avantajele pe care le implică îmbunătățirea și dezvoltarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor în județul Hunedoara.

Viziune

Să devenim principalul factor de dezvoltare şi modernizare al serviciilor de colectare, transport, reciclare si depozitare a deşeurilor municipale din județul Hunedoara.

Echipa A.D.I. S.I.G.D. Hunedoara

Depozitul județean de deșeuri

În Bârcea Mare s-a construit un nou depozit salubru pentru deșeuri, integral conform cu Directiva 99/31/CE și cu legislația națională în vigoare, care va deservi întregul județ.

Capacitatea anuală estimată a reziduurilor care vor ajunge în depozitul de deșeuri va fi de aproximativ 111.200 tone/an (101.100 tone/an deșeuri municipale solide) sau 127.400 m3/an. De asemenea, alte 14.500 tone/an (sau 19.100 m3/an) de CLO se pot folosi ca material de acoperire pentru depozitul de deșeuri.
Suprafața primei celule va fi de aproximativ 62.500 m2, cu o capacitate totală de aproximatv 1.236.800 m3, din care 1.050.000 m3 capacitatea de eliminare (pentru o durată de viață de peste 7 ani). Suprafața viitoarelor celule va fi de aproximativ 75.000 m2. Prelungirea depozitului de deșeuri va avea o capacitate totală de aproximativ 3.340.000 m3, din care 3.100.000 m3 vor reprezenta capacitatea de eliminare. Numai construcția primei celule este inclusă în proiect.

Depozitul de deșeuri va face obiectul Directivei privind emisiile industriale 2010/75/CE și, de asemenea, se aplică o autorizare integrată, care cuprinde o evaluare detaliată a tehnicilor și performanțelor propuse. Astfel, în proiectarea depozitului de deșeuri de la Bârcea Mare, au fost luate în considerare toate dispozițiile Directivei 1991/31/CE, precum și ale Normei tehnice privind depozitele de deșeuri.

Scroll to top